Marketing, Comunicare si Afaceri in stil PICANT

Placerea in munca sau antidotul crizei financiare in HR

Toata lumea viseaza la jobul perfect! Dar ca orice perfectiune este foarte greu – pana la imposibil de atins. Perfectiunea unui job tine de punctul de referinta cu care se compara – care in general este angajatul si mecanismul sau intern de functionare! Practic, un job este cu atat mai aproape de perfectiune cu cat este mai aproape de a indeplini niste nevoi interne ale detinatorului jobului; inseamna performanta obtinuta pe baza motivatiei interne a fiecarui om: fie ca este pecuniara, fie ca este vorba de prestigiu, placere/pasiune, dorinta de afirmare sau dezvoltare si alte motivatii.

Jobul ideal dureaza atata timp cat exista motivatia interna… daca ea se schimba si jobul nu mai corespunde, vorbim de rutina, plictiseala, corvoada.

In esenta, jobul ideal nu exista! Pentru ca suntem oameni si tot timpul ne ve deranja ceva, tot timpul ne vom impiedica in nimicuri. De la lumina care ne bate in monitor, de la automatul de cafea, taskurile, modul de adresare, program etc – toate astea ne fac sa uitam ceea ce ne-a facut sa facem cu placere ceea ce am ales sa facem!

De ce un subiect atat de utopic intr-o perioada atat de reala? Pentru ca in situatii “de criza” motivatia interioara este cea care primeaza in fidelizarea angajatilor si in performanta lor. Daca angajatul a uitat ce-l motiveaza s-a dus pe copca toata performanta. Daca angajatorul nu tine seama ca oamenii sai sunt mai mult decat masini, si in momente dificile nu se poate baza pe partea lor “soft”, s-a ales praful de strategia de business.

In perioade dificile, de recesiune, se observa rapid cine isi gaseste in continuare “catalizatorul intern” , cine vede “the big picture” nu doar patratica pe care trebuie sa munceasca! Sunt companii unde echipele nu s-au schimbat de 3 – 4 – 5 ani – acelea sunt companiile puternice. Care stiu ca in situatii de criza se pot baza pe suportul oamenilor.
Aveti senzatia ca toate lucrurile merg prost si de la inceputul anului, jobul vostru aproape- ideal incepe sa fie umbrit de “criza financiara”? Reduceri de costuri? Schimbari ale mediului de lucru? Iesirea din zona de confort? Toate astea duc la distragerea atentiei de la lucrurile care intr-adevar conteaza atunci cand vii la birou!

Cum sa iti mai gesesti placerea de a munci? Hai sa facem un exercitiu simplu de gandire…PICANTa:
•    Mai tineti minte ce va facea sa deschideti cu placere laptopul dimineata?
•    Stii care e finalitatea muncii tale – mai departe de biroul in care stai?
•    Ai idée ce inseamna activitatea ta pentru firma?
•    Esti mandru de ceea ce realizezi? De compania in care lucrezi?

E greu sa-ti aduni fortele in conditiile in care seful pune presiune … dar satisfactia este mult mai mare! Chiar daca nu este neaparat vorba de o satisfactie materiala…ci de una personala! Unde e mandria de a-ti face treaba ca lumea si de a vedea finalitatea muncii?

Iar voi manageri, doriti-va oameni care muncesc din pasiune, nu doar pentru bani! Doriti-va oameni care inteleg afacerea in ansamblu si mersul economiei. Gasiti modul de a-I motiva fara a pune biciul pe ei. Frustrarea distruge placerea si pasiunea….si sanatatea!

Antidotul crizei financiare in randul personalului tine de introspectie si de cautarea motivatiei interne! Voi de cand nu v-ati mai gandit ce va motiveaza?

Acest articol a fost publicat Tuesday, 20. January 2009 la ora 12:21 in categoria Gand PICANT. Puteti urmari comentariile prin feed-ul RSS RSS-Feed. Aveti posibilitatea de a lasa un comentariu sau un Trackback de pe blogul dumneavoastra.

«  –  »

No Comments »

No comments yet.

Leave a comment